Of, tare n-aș vrea să scriu mesajul, pentru că magnoliile sunt bucurie, nicidecum prilej de sfadă. Sunt magnolii pentru toată lumea și cui nu-i plac, înflorește imediat după și teiul și nu cred că există cineva căruia să nu-i placă mirosul de tei înflorit după ploaie.
Începem iară, aceeași poveste într-o formă sau alta în fiecare an. Harta Magnoliilor a fost, este și va fi întotdeauna un proiect gratuit pentru toată lumea. N-a fost întotdeauna, dar acum este și proiect marcă înregistrată (asta înseamnă, de fapt, că nimeni nu poate folosi Harta Magnoliilor în scop comercial).
M-au copleșit pe mine în fiecare primăvară și magnoliile, și poveștile, și tot frumosul care s-a rostogolit și cred că nu am explicat niciodată suficient de bine, de clar, cum am făcut Harta, cum funcționează, care e munca din spate. M-am bucurat de tot ce se întâmplă și drept spun, n-a fost nici timp, nici nu mi-am dorit să vorbesc musai despre ce se întâmplă în spate.
Ce ziceam? Da, Harta este gratuită, o poate accesa oricine, las în comentarii și linkul să vi se deschidă direct în Google Maps, nici nu trebuie să intrați pe site dacă nu vreți, acolo e Harta, dar sunt și poveștile adunate laolaltă. Vă puteți plimba oricând, oricând, după magnolii cu Harta în față, nu trebuie să dați bani pe niciun tur al magnoliilor. Ba vă povestesc cât pot, spamez cât pot, unde-s înflorite, unde-s frumoase, că merg în fiecare an și în Cotroceni, și în Floreasca, și în Dorobanți, și în Baicului, și în Dristor, peste tot unde pot, aproape în fiecare zi.
Au ieșit ca ghioceii iară tururile cu magnolii. Pe care alții le fac cu Harta în față și vă cer vouă 100 de lei (sau mai mult) ca să vă arate magnoliile pe care le găsiți și singuri. Există în orașul ăsta atât de multe tururi ghidate, ale unor oameni care știu istorie, știu arhitectură, știu bucățele din oraș. Alea-s altceva și merită fiecare leuț. Probabil vor exista și festivaluri (cu care nu am nicio legătură) și dacă nu vi se cere nimica, să vă bucurați de ele, că tot din iubire pentru București sunt pornite.
Dar astea cu vă duc să vă arăt magnolii pentru o poză frumoasă sunt escrocherii. Promit, promit că în curând va fi tot orașul roz și vor fi magnolii la fiecare pas. Nu doar alea 4-5 celebre, la care se face pelerinaj, pinky swear că sunt altele, mult mai multe, mai dodoloațe, înalte de câteva etaje, arată că o vată de zahăr uriașă de la depărtare. Și alea mici, care străjuiesc biserici sau fațade de blocuri, sunt la fel de spectaculoase.
Cum am făcut Harta
Am povestit mereu că a început ca un pretext, o joacă, că am creat initial Harta pentru mine, am pus vreo 20 de pinuri ca să mă orientez eu mai ușor, că voiam un motiv să iubesc orașul ăsta prăfos. Fix așa s-a întâmplat, dar apoi s-a petrecut magia și proiectul ăsta s-a rotogolit.
Acuma șase ani, Harta ajunsese la vreo 250 de pinuri cred. Numărul s-a dublat în doilea an. Acuma-s peste 1.300 de pinuri și nici nu mă mai plimb prin oraș să găsesc magnolii noi, deși mai sunt încă pe atâtea. Mă bucur pur și simplu de cele pe care le știu, că le-am vizitat în fiecare an.
Harta a devenit a tuturor, mereu am zis asta și așa o să rămână. Dar munca din spate este a mea, chiar dacă pe la conferințe de influencer marketing se laudă unii că e proiectul lor, desi singurul lor merit e că au pus multe filtre pe magnoliile din centru. S-a implicat multă, multă lume, asta e drept, iar fix ăsta e motivul pentru care sunt atât, atât de recunoascătoare.
Mi-au scris curieri care găseau magnolii în drumul lor, colege care se plimbau cu copiii și mai zăreau și câte o magnolie, oameni care au în curte o magnolie, au fost sute de mesaje în anii ăstia. Am verificat personal fiecare magnolie, întotdeauna. Și dacă sunt cel mult 5 excepții, sunt pentru că ai mei, cei dragi, au făcut asta în locul meu. Dar nimeni în afară de mine nu a avut niciodată acces la Hartă.
Dincolo de poze frumoase
Am îngrijit Harta, an de an, așa cum m-am priceput mai bine. Am făcut cum m-am priceput apel la magnoleală responsabilă, fără să ciufulim magnolia și fără să tragem de crengi (sau mai rău, să ne cocoțăm în copac ori să intrăm în curțile oamenilor). Am făcut interviuri cu oameni care se pricep mult mai bine decât mine, au oferit sfaturi pentru fotografii-amintire și au făcut și ei apel la bucurie de asta cu responsabilitate.
Mi-am ieșit din zona de confort, că nu-mi place deloc lumina reflecftoarelor, doar că iubesc tare acest proiect și cred că merită să ajungă la cât mai multă lume.
Și n-am zis-o pe șleau, deși cred că trebuia să o spun, încă de la început. Nu am magnolit pentru vreun soi de atenție. E drept, am vizitat și eu magnoliile celebre, le-am, fotografiat, am povestit despre ele. Dar eu iau orașul la pas în fiecare dimineață, după-amiază, weekend și toată primăvara, de sașe ani, mi-o împart între serviciu și magnolii.
Hoinăresc prin tot orașul, iubesc în egală măsură magnoliile sfrijite, le-am văzut abia înmugurite, la primă oră ori pe înserat, le-am admirat pe ploaie sau pe cod de vânt, m-am bucurat de ele când erau mai mult pe trotuar decât în copac. Cred că asta e parte din ce înseamnnă Harta, că nu aștept intervalul ăla de 4-5 zile când magnoliile sunt în plină floare și dau bine în fotografii. Încă mă gândesc la un podcast de anul trecut, în care Vlad Eftenie spunea că nu va fotografia nicio magnolie din asta la care se face pelerinaj.
Pentru că-s magnolii pentru toată lumea, împrăștiate în tot orașul.
Asta fac de când am început Harta, mă plimb după magnolii, mulți mulți km pe sezon, apoi scriu despre ele, postez fotografiile, încerc să mai îngrijesc și site-ul, și pagina, și grupul. Și pe cât e de minunat și pe cât de mult aștept sezonul, pe atât e de obositor.
Ce-mi iese mie
Harta e bucurie și terapie deopotrivă. Mă deconectează de la tot ce e zgomot și gălăgie. Și mesajele vă zic drept că mă încarcă tare, că dacă Harta aduce bucurie cel puțin unei persoane în afară de mine, eu sunt fericită.
Și oricât ar suna de clișeu inspirațional-motivațional, ăsta e adevărul. N-am vorbit însă niciodată de partea aia practică. Am renunțat la cafele în oraș pentru branding, pentru site, pentru marca înregistrată, mentenanță site, toate costă. Am refuzat colaborări care presupuneau să dau acces la Hartă și-am preferat să plătesc eu ce de plătit, de la mine din buzunar.
Altfel de colaborări am acceptat cu mare bucurie, acelea în care nu-mi ieșea mie nimic, dar oameni pe care îi admir ofereau ceva comunității adunate în jurul Hărții. Au fost concursuri cu lumânări, ilustrații ori cafele și întotdeauna premiile s-au dus în comunitate. Eu mi-am cumpărat singură ce mi-a plăcut. Și accept cu bucurie colaborări cu oameni/branduri în care cred, prin care putem oferi ceva înapoi. Mi-a mai crescut o inimă-pin că Harta (și așa cum o știți, și una specială) va fi la Casa Eliad, pe 4-5 aprilie, la Târg de Frumos, potriveală mai bună nu era. Pentru că e despre a oferi ceva înapoi, nu despre a cere.
Și las încă o dată, să fie și scris, nu o să cer niciodată nimic ca să poată accesa cineva Harta. E munca mea, dar Harta e a noastră, a tuturor celor care au făcut parte din povestea asta. Și nici nu vreau să mai scriu despre asta, mă întorc la bula mea roz, cu magnolii, copleșitor de frumos, bucurie și povești. Cum tocmai a spuns mama, suntem in tranquillità.
Primăvară magnolifică și să ne bucurăm de frumos, în toate formele lui, pentru că frumosul și binele sunt simple și nu costă nimic. Și uneori, ca-n poza asta de foarte dimineață, găsim frumos și culoare și acolo unde-i gri și tern.
Beau cam multă cafea, alerg după curcubeie și magnolii, fac baloane din săpun în ploaie și sar în băltoace. Îmi plac traseele de munte și cuvântul „ariceală”, un pahar de vin la pachet cu satisfacția lucrului bine făcut, moliciunea pernelor și-o carte în brațe, râsetele zgomotoase și salata de vinete. Dar cel și cel mai tare-mi plac poveștile: pe care ni le spunem nerostit despre noi înșine și cele foarte diferite, pe care le spun alții despre noi; cele molcome, spuse cu blândețe și căldură și cele ghidușe, cu tot soiul de pățănii; poveștile personale, depre angoase și anxietăți, care te zguduie întâi, apoi te vindecă; cele cu zvâc, despre lucrurile care ne irită, dar care produc o schimbare, oricât de mică ar fi ea. Pentru că oriunde în jurul nostru e poveste.
