De la Joacă la Hartă

#HartaMagnoliilor a început în 2021 ca o joacă. După ce primăvara din pandemicul 2020 m-a prins pe balcon, zgâindu-mă la traimavul 1 (la întors e tramvaiul 10), am vrut să recuperez cumva și m-am organizat cu liste, mi-am făcut harta cu pinuri violet, acolo unde știam că sunt magnoliile celebre, vreo 15-20, și-am plecat într-o zi la plimbare.

Am luat străduțele la pas printr-un oraș pe care l-am regăsit mai colorat și mai tihnit decât îmi aduceam eu aminte. Sau poate că nu m-am abătut până atunci prea des de la zarva bulevardului. Dar mi-am dat voie să mă rătăcesc și am descoperit un întreg festival de splendoare, știam eu că odată și odată voi folosi în avantajul meu lipsa de orientare în spațiu. A meritat plimbarea asta pentru toate „ah, era cealaltă dreapta” pe care le-am spus vreodată. Și n-au fost puține. Am găsit întâmplător încă o magnolie, și încă una, și încă una. Am găsit frumos la fiecare pas.

Când s-au adunat câteva sute de magnolii, am făcut harta publică. Oana Vasiliu de la Idei Roșcate și Diana Coandă de la TVR1 sunt nașele oficiale, au crezut că Harta aduce bucurie simplă.Și de acolo a începutul tăvălugul, pe care nu l-am plănuit, la care nu m-am așteptat și care m-a copleșit în cel mai minunat sens posibil.

O bucurie colectivă și o comunitate magnolifică

În cei cinci ani ai săi – acuși îi împlinește – Harta Magnoliilor s-a transformat într-o bucurie colectivă, într-un proiect la care au contribuit toți cei care au spus povestea mai departe, au descoperit magnolii, s-au plimbat cu harta deschisă în cartierul copilăriei sau au luat o pauză. S-au bucurat pur și simplu.

Am primit în anii de Hartă sute, poate mii de mesaje, unele începeau cu “Bună ziua, doamna magnolie”. Oamenii mi-asu spus cele mai personale povești despre magnolii-omagiu pentru cei care nu mai sunt. Sau despre cum și-ar dori să vadă lumea de sus, printre crengile magnoliei de 70 de ani, de-o seamă cu proprietara. Despre cum a mâncat cățelul lup al familiei vârful magnoliei. Sau cum au plâns vecinii când o furtună a rupt magnolia uriașă-n două. Sau tradițională fotografie de familie, din fața magnoliei. Magnolia și copiii cresc, bunicul se împuținează. Ori cum se vede lumea de la fereastra de la etaj magnolia din curte. Cum magnolia e reper, primăvara, pentru curieri: “casa cu magnolie mare și roz”. Cum în anii ’80, cineva a cerut cu toată duioșia unul din “puiuții de magnolie”, aduși din China pentru curtea unei ambasade. A primit unul și puiuțul e acum înalt cât casa și mândria cartierului.

Și la fiecare mesaj mi-a crescut o inimă cât toate inimile-pin de pe hartă. Harta a adunat o comunitate superbă în jurul ei. Suntem oameni diferiți, nu ascultăm poate aceeași muzică, nu ne bem cafeaua la fel sau nici nu bem cafea, nu suntem din aceeași generație și nu locuim în același sector. Uneori, nici măcar pe același continent, căci se plimbă oameni din întreaga lume și virtual pe Harta noastră. Nu ne-am fi întâlnit poate altfel. Dar în fiecare primăvară, câteva săptămâni pe an, avem magnoliile în comun.

Cum funcționeză

Harta, am mai zis, a început rudimentar, un reper pentru mine, apoi pentru prietenii mei. Am vizitat în fiecare sezon sute de magnolii, nu încurajez cozile de la magnoliile celebre și voi continua să povestesc că-i plin de magnolii – și mai mici, și mai spectaculoase, și galbene, și roz, și mov – în tot orașul. Le-am văzut pe ploaie, au prins și fulguială, am văzut magnoliile la prima rază de soare ori la înserat. Iubite su trecute cu vederea. Când abia înmugureau sau când și-au scuturat deja petalele. Am pus câte un pin pentru fiecare magnolie și niciun pin de pe hartă nu e neverificat. Sunt peste 1000 de pinuri-inimă, intră oameni din Canda, Italia, Chișinău pe hartă, se plimbă virtual prin orașul nostru. Prietenii mei italieni încă asociaza Bucureștiul cu covrigii, dar s-au întrebat dacă există covrigi cu gust de magnolie.

Mi-am dorit ca Harta să fie a noastră, a tuturor, și așa va rămâne. Aici poate că ar trebui să menționez că nimeni, în afară de mine, nu poate adăuga magnolii pe Hartă, căci m-aș necăji teribil să se amestece ceva pe acolo, să nu mai fie. Dar vă rog să continuați să-mi semnalați magnolii din oraș – prin formularul de contact de aici, pe social media. Promit să fac tot posibilul să vizitez toate magnoliile, să le fotografiez, să mă emoționez când le aflu poveștile.

Mă bucură atât, atât de mult tot tăvălugul de primăvară, încât mi-aș dori să pot face doar asta în fiecare primăvară. Atât de multe magnolii, atât de puțină primăvară (primăvara e și eufemism pentru timp liber)! Lățesc ziua cât pot, le împart pe toate și promit să mă îngrijesc cât pot eu de bine de Harta Magnoliilor.

Știu că harta nu e perfectă. Magnoliile au timpi diferiți de înflorire, așa că unele lipsesc, chiar dacă-s lipite de altele, care-s deja pe hartă, n-am avut norocul să le prin în floare până acum. Mai ales stelattele, ele ne bucură cel mai puțin. Uneori, pinul e câțiva metri mai la stânga, că așa-l pune Google Maps, dar promit că în preajmă e o magnolie, chiar dacă n-a înflorit încă sau s-a scuturat deja. Și mai ales, Harta Magnoliilor nu se vrea o cartografiere precisă, scopul e doar să ne ajute să fim mai atenți la ce e în jur, fie că-s magnolii sau alte flori colorate, pisici torcăcioase, clădiri-bijuterii, oameni dornici să împărtășească povești. Pinurile-inimă sunt doar ca puncte de reper, nu destinații.

Eu am adăugat pinurile, dar harta a făcut mai multe pentru mine decât aș putea eu face vreodată pentru hartă. Oricât de aglomerat, posac și prăfos este orașul ăsta, harta m-a învățat să iubesc din nou Bucureștiul. M-a mai învățat că e în regulă să n-ai niciun plan, să n-ai o destinație precisă și dacă te rătăcești nu înseamnă că te pierzi. Ba din contră. Harta a fost și este pentru mine terapie și bucurie deopotrivă. Ba chiar au început să-mi placă diminețile. Plimbări magnolifice vă doresc!