Ce weekend, ce weekend a fost. Că uneori bucuria nici nu te încape, dar zic așa că sa nu spun că a fost iară copleșitor de frumos. A fost târgul de frumos și oamenii de acolo, toată potriveală asta pentru care sunt tare, tare recunoascătoare. Că mi-a dat Oana nu doar șansă să fiu parte din povestea asta minunată, dar mi-a oferit și amintiri cu ai mei și știu precis că mama o să se uite la poze și o să plângă iar cu muci. Bine, nu doar ea.
A mai fost magnoleala de după și oamenii care m-au însoțit ori cu care m-am întâlnit. Cred că suntem un fel de trabantiști, că noi magnolificii începem să ne cunoaștem, ne salutăm între noi și mie-mi crește încă o inimă-pin. Adică așa cum se salută pe cărări de munți oamenii care nu se cunosc, cam așa și noi. Și așteptăm răbdător că ceilalți să pozeze magnolia pe îndelete și să se bucure de ea, nu tăiem calea și nici nu zorim pe nimeni. Și nici nu mai contează pățania de ieri, că doamna de la Drept, de azi, mi-a umplut inima de bucurie cu “La magnolie, nu e așa? Am lăsat-o acolo cu grijă, sa se bucure și alții de ea”. 🩷
Și mai sunt mesajele și iară trebuie să o spun că mă copleșesc în cel mai frumos mod. De la povești despre magnolii, de la domnul Dan care nu putea fotografia magnolii în cartierul unde a crescut că “pe vremea aia erau doar 35 de poziții pe film și alea alb-negru”, doamna căreia i-a arătat fiul acum doi ani Harta și de atunci magnolește în fiecare primăvară, magnolia adusă în mașină și plantată acum 20 de ani (și magia e iar rotundă, că a fost prima magnolie pe Hartă despre care nu știam), Harta Magnoliilor din Leipzig după care se fac și ture cicliste, Harta Magnoliilor din Mediaș, Brașov sau Bacău, școli, muzee, restaurante, cafenele, asociații comunitare care postează despre hartă sau oamenii pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar weekendul ăsta ne-au legat magnoliile și știu asta că mi-au scris și mi-au trimis fotografii. Sau magnolia Dora din Vatra Luminoasă, unde veți vedea un afiș care îți face inima bucățele, pentru că un copil trece prin niște lucruri prin care niciodată nu ar trebui să treacă un copil, vă povestesc separat.
Ne leagă magnoliile și oricât de clișeu ar suna, Harta suntem noi toți, nu doar florile, dar mai ales oamenii, și poveștile. Iar anul ăsta a fost mai intens că oricând. Vă mulțumesc din toate inimile-pin! 🌸🩷
Beau cam multă cafea, alerg după curcubeie și magnolii, fac baloane din săpun în ploaie și sar în băltoace. Îmi plac traseele de munte și cuvântul „ariceală”, un pahar de vin la pachet cu satisfacția lucrului bine făcut, moliciunea pernelor și-o carte în brațe, râsetele zgomotoase și salata de vinete. Dar cel și cel mai tare-mi plac poveștile: pe care ni le spunem nerostit despre noi înșine și cele foarte diferite, pe care le spun alții despre noi; cele molcome, spuse cu blândețe și căldură și cele ghidușe, cu tot soiul de pățănii; poveștile personale, depre angoase și anxietăți, care te zguduie întâi, apoi te vindecă; cele cu zvâc, despre lucrurile care ne irită, dar care produc o schimbare, oricât de mică ar fi ea. Pentru că oriunde în jurul nostru e poveste.
