Știți magnolia celebră de pe Zambaccian? Sunt, de fapt, două acolo. Când le-am văzut eu, vineri dimineață, pe ploaie, încă nu înfloriseră complet, dar au fost și așa o mare bucurie.
După weekendul ăsta cu 20 de grade, sigur e spectacol de roz și mov aici. E bun tare traseul ăsta pentru dimineață, înainte de muncă. Porniți din Piața Dorobanți și traversați Zambaccian, e plin de magnolii, și albe stellate, și roz, cărnoase, și fucsia, și pitica bogată de la Ambasada Moldovei.
Și eu m-am oprit la The Bus, la cafea sub magnolie, știu magnolia de aici de când era un băț și vineri mi s-a părut mai frumoasă ca oricând. Ce bine că sunt două magnolii aici și înfloresc pe rând, pentru că de frumos nu ne bucurăm de tot odată.
Beau cam multă cafea, alerg după curcubeie și magnolii, fac baloane din săpun în ploaie și sar în băltoace. Îmi plac traseele de munte și cuvântul „ariceală”, un pahar de vin la pachet cu satisfacția lucrului bine făcut, moliciunea pernelor și-o carte în brațe, râsetele zgomotoase și salata de vinete. Dar cel și cel mai tare-mi plac poveștile: pe care ni le spunem nerostit despre noi înșine și cele foarte diferite, pe care le spun alții despre noi; cele molcome, spuse cu blândețe și căldură și cele ghidușe, cu tot soiul de pățănii; poveștile personale, depre angoase și anxietăți, care te zguduie întâi, apoi te vindecă; cele cu zvâc, despre lucrurile care ne irită, dar care produc o schimbare, oricât de mică ar fi ea. Pentru că oriunde în jurul nostru e poveste.
