Atââââât de puțină primăvară și atât de multe magnolii. Aș fi vrut să le văd pe toate într-un weekend, și-apoi iar în următorul și tot așa. S-ajung și în Cotroceni, și-n Chiajna, și pe Vatra Luminoasă, și-n Dristor, și pe străzile cu nime de capitale, și prin zona 1 mai. Oare magnolia de pe Dogarilor, cea din mijlocul străzii, ce o face? Dar magnolia galbenă de pe Mărțișor? În Berceni au înflorit sigur. Apoi mi-am amintit că magnoleala e bucurie, nu alergătură, și-am luat vecinătățile la pas.
Ieri dimineață am cutreierat străzile de lângă casă, când abia se făcea lumină. Și-apoi la pas din nou, aproape de miez de noapte, și m-am minunat, deși le știu pe toate, cu “eite încă o magnolie, wow , cât este de frumosă!”. Tot cartierul Vatra Luminoasă-i un amestec de blocuri prăfoase, case cochete, magnolii multe și plăcuțe de garduri, de la diete pentru căței, la avertismente cu pisici.
De pe Victor Manu, toate străzile din partea dreaptă sunt ticsite de magnolii. Am revăzut magnolia roșu-sângeriu, deja începe să înflorească, iar cea uriașă, care străjuiește fațada mov asortată, se pregătește să se dea în spectacol. Iar lângă Ottoi e spectacol deja!
Pe partea cealaltă de Vatra Luminoasă e mai liniște, iar eu am greșit când am zis cândva că magnolia de la Unirii e cea mai înflorită din oraș, aici e culoare pe fiecare stradă, unele magnolii au învăluit fereastrele și cred că-i minunat să te trezești cu magnoliile la geam. Iar micuța stelletă, de la Arcul de Triumf, se dă în spectacol. E atât, atât de frumoasă seara, pe liniște!
Am văzut magnolii la prima rază de soare sau în lumina blândă de apus, le-am văzut pe ploaie și anul trecut erau și încotoșmănate de zăpadă, de au degerat și nu au mai înflorit. Le-am văzut și pârlite de soare, și mai mult pe trotuare decât în copac. Dar magnoliile aproape de miez de noapte, când nu se aud decât ploaia și vântul, nu am mai văzut până acuma. Și e atâta, atâta frumusețe și așa.
Beau cam multă cafea, alerg după curcubeie și magnolii, fac baloane din săpun în ploaie și sar în băltoace. Îmi plac traseele de munte și cuvântul „ariceală”, un pahar de vin la pachet cu satisfacția lucrului bine făcut, moliciunea pernelor și-o carte în brațe, râsetele zgomotoase și salata de vinete. Dar cel și cel mai tare-mi plac poveștile: pe care ni le spunem nerostit despre noi înșine și cele foarte diferite, pe care le spun alții despre noi; cele molcome, spuse cu blândețe și căldură și cele ghidușe, cu tot soiul de pățănii; poveștile personale, depre angoase și anxietăți, care te zguduie întâi, apoi te vindecă; cele cu zvâc, despre lucrurile care ne irită, dar care produc o schimbare, oricât de mică ar fi ea. Pentru că oriunde în jurul nostru e poveste.
