Împlinește Harta 5 ani de la primul pin-inimă și mi-am dorit mult să-i marchez aniversarea, iar un cadou mai potrivit nici că se putea. Dacă ați ajuns aici, știți că acum Harta are veșminte noi, o identitate care s-o reprezinte și să-i facă dreptate, și un acasă, un site care să adune laolaltă și Harta, și poveștile ei.
Mie mi-e bucuria cât toate inimile-pini la un loc și ceva în plus și sunt atât, atât de recunoscătoare oamenilor magnolifici care au făcut să se întâmple magia și să iasă mai bine și mai frumos (drept să spun, și mai repede) decât mi-am imaginat eu vreodată.
Outfit Hartă
Simi e colega mea din agenție și om bun și cald, de care te lipești de la prima interacțiune. Și-i felul ăla aparte de creativ, că-i talent-brici și duioșie în egală măsură. I-am povestit prima dată, prin vară, că eu-s ca cizmarul fără cizme și n-are Harta mea o identitate a ei, care să-i spună povestea.
Mai încercasem eu câteva colaborări, vina a fost la mine, că n-am știut să exprim exact ce-mi doresc, bașca brieful a fost că vreau musai să fie scris de mână, să fie și despre hartă, dar și despre flori, să mă reprezinte și pe mine, dar și Harta în același timp, să fie despre tot proiectul de până acum, dar și despre ce-mi doresc eu pe viitor, că-i totuși o călătorie. Roz, dar nu foarte, adică magnoliile-s în mai multe nuanțe de roz, dar să nu-mi fugă mintea la păpuși-de-plastic-roz. Să fie despre emoție, dar și ceva mai practic, pentru că o hartă e ceva practic, nu? Adică voiam să iasă ceva frumos, chiar copleșitor de frumos.
Și-a descâlcit Simi cumva și din prima a ieșit minunăția asta, c-am exclamat „asta e!” și m-am îndrăgostit pe loc. Și-au mai fost câteva variante în același calup, muncite tare și cam superbe, dacă îmi deschide vreodată un Han al Magnoliilor, știu cine are logo-ul perfect, perfect! Deci, datorită lui Simi, Harta are straie noi, minunăția asta de logo, culorile care-i fac dreptate, în combinația corectă. Și toate, toate-i spun povestea. Mulțumesc pentru că ai pus pricepere și sensibilitate și-ai făcut magie!
Arhitectură și construcție
Acuma site-ul. Aici e o poveste mai veche, reiau pe scurt. N-am avut răgaz să mă ocup de un site al Hărții, cu atât mai puțin după ce magnoleala s-a transformat într-un adevărat tăvălug și fieșce clipă liberă mi-o petreceam la magnoleală. Când împlinea Harta trei ani, mi-a năzărit mie ideea că ar fi frumos să-i fac cadou un site, doar că domeniul era deja luat, nu știu de către cine și nici din ce pricină, ironic era că-mi șparlea mie pozele de pe Facebook. Mă rog, după lupte lungi, am recuperat domeniul. Și-a urmat o vânzoleală și mai mare, căci eu mi-s atehnică, nu știu diferențe dintre web designer și web developer, front-end și back-end și altele de astea. Vorba cântecului, promisiunile au fost multe, să spunem doar că din vară până acum a fost o împotmoleală continuă.
Și când anxietatea mă pocnea în tot corpul, că am branding, am domeniu, dar iacă înfloresc magnoliile și eu tot n-am site, am căutat aproape-imposibilul: cineva care să deslușească ce-mi doresc, să mă ajute bine, repede și la niște costuri mai mult decât pământești, adicătelea să mă încadrez în banii pe care-i strâng eu la renunțatul la câte o cafea.
Am zis mereu că Harta are puterea asta extraordinară să aducă oameni laolaltă și deși cred tare asta, doar că mai uit uneori. Au fost mulți oameni buni care s-au oferit să ajute (și tare mulțumesc!). Dar avea nevoie cumva site-ul ăsta de un soi de unicorn, cineva priceput și tehnic, dar care să iubească natura în egală măsură, să deznoade ideile pe care le aveam și să nu se sperie de mult roz.
Mike e cel care a pus aici o bucățică din iubirea lui de munte și de tot ce ne înconjoară. Fix ca-n povești, în trei zile a făcut castelul ăsta care-i gazda magnoliilor de acum înainte, doar că a lucrat cu multă răbdare, pricepere și enorm, dar enorm de mult simț. Georgiana-i zâna magnolifică, ea a intermediat magia. Și vă recomand să aruncați un ochi pe conturile lor de Instagram, pentru auroră și lumină, cărări de munte și locuri neumblate.
Tehnicalități, administrative, cel mai mare suporter
Și-acuma mai trebuie musai să enumăr pe cineva, mai ales că are funcție oficială, este director tehnic la Harta Magnoliilor, a mai fost și șef de traseu în alți ani, dar l-am destituit. Cam nimic din toate astea nu se întâmplau fără Alex, care a fost mereu jumătatea practică din povestea asta cu Harta Magnoliilor.
El mi-a făcut stickere și frame-uri cu magnolii și probabil sute de poze cu pisici și flori în anii ăștia. Uneori magnolii cu azteci sau cămile. Nici nu s-a mirat că am plecat prin 2021 la o plimbare să văd niște flori și de atunci știe că primăvara nu prea mă găsește pe acasă. Mi-a ținut discursuri motivaționale când mă fâstâceam că am trac și emoții și nu prea vreau să vorbesc despre Hartă și m-a convins că ar trebui să spun lumii despre ceva ce aduce bucurie.
Broșe, eșarfe, perne, farfurii cu magnolii, lumânări, de toate mi-a luat, că știe mult mai bine cum e să crezi într-un proiect și să te îngrijești cum știi mai bine să crească. Dar mai ales s-a ocupat de toată partea tehnică, de la domeniu, hosting, site și altele pe care nu prea le înțeleg. Adică și-a luat funcția foarte-n serios, chiar dacă nu există nicio fișă a postului. Tot el a fost un soi de translator și-a preluat toată discuția cu Mike, să-i explice totuși ce înseamnă că eu vreau un site copleșitor de frumos. Și-a încercat (aproape a reușit) să mă convingă că nu e prea mult roz!
Cei de mai sus sunt împricinuiții că Harta are casă, haine, identitate. Dar mulțumirile-s pentru toți cei care au făcut parte, într-un fel sau altul, din povestea asta în toți cei cinci ani. Și-s mai mulți decât toate pinurile-inimă!
Harta a însemnat, înseamnă încă puncte de reper ca să ne bucurăm de frumos și de culoare într-un oraș mofluz. Și să ne împărtășim povești și locuri care ne aduc o stare de bine când în jur și-n lume nu e deloc bine. Îndrăznesc să cred că, primăvara asta, harta noastră va fi iar un catalizator de bine și de frumos. Pentru mine, rămâne cel mai drag și cel mai terapeutic proiect.
Beau cam multă cafea, alerg după curcubeie și magnolii, fac baloane din săpun în ploaie și sar în băltoace. Îmi plac traseele de munte și cuvântul „ariceală”, un pahar de vin la pachet cu satisfacția lucrului bine făcut, moliciunea pernelor și-o carte în brațe, râsetele zgomotoase și salata de vinete. Dar cel și cel mai tare-mi plac poveștile: pe care ni le spunem nerostit despre noi înșine și cele foarte diferite, pe care le spun alții despre noi; cele molcome, spuse cu blândețe și căldură și cele ghidușe, cu tot soiul de pățănii; poveștile personale, depre angoase și anxietăți, care te zguduie întâi, apoi te vindecă; cele cu zvâc, despre lucrurile care ne irită, dar care produc o schimbare, oricât de mică ar fi ea. Pentru că oriunde în jurul nostru e poveste.
