Ce sezon intens au magnoliile noastre, au prins de toate, zăpadă când abia se pregăteau să înmugurească, le-a păcălit sorele șă înflorească și-apoi a venit înghețul, au prins și ploaie măruntă, din aia ciobănească, și vânt să le împrăștie petalele.
Magnolia asta spectacol, de exemplu, era pe Hartă, am văzut-o prima oară acum patru ani, pe la început de sezon, și uitată a rămas până anul trecut. Am dat de ea întâmplător și mi-am amintit încă o dată ce mă învață Harta an de an, ce înseamnă ea pentru mine: să-mi dau voie să mă rătăcesc, să n-am niciun plan și să mă bucur din străduță-n străduță de ce are orașul ăsta de oferit.
Am vizitat-o toată săptămână, și seara la asfințit, și dimineața devreme, pe ploaie. Vreo trei zile, atât, a fost complet înflorită, apoi a început să-și scuture petalele și să fie mai mult roz la trunchi, decât în copac.
Iar mie mi se pare metafora perfectă pentru toată primăvara: cu magnoliile nu-ți faci planuri, bucuria nu se programează și dacă nu ești atent o clipă treci pe lângă ea și nici nu știai că e acolo.
Și-apoi bucuria vine în multe forme, nu e doar cea evidentă, când e copacul complet înflorit și numai bun de admirat. Au magnoliile farmecul și magia lor în fiecare etapă, iar să țopăi prin băltoace și să plouă peste tine cu petale de magnolie e o bucurie cât o fericire mare. Ceea ce vă doresc (poate totuși încălțămintea albă nu e ideea cea mai bună!
Primăvară magnolifică!
Beau cam multă cafea, alerg după curcubeie și magnolii, fac baloane din săpun în ploaie și sar în băltoace. Îmi plac traseele de munte și cuvântul „ariceală”, un pahar de vin la pachet cu satisfacția lucrului bine făcut, moliciunea pernelor și-o carte în brațe, râsetele zgomotoase și salata de vinete. Dar cel și cel mai tare-mi plac poveștile: pe care ni le spunem nerostit despre noi înșine și cele foarte diferite, pe care le spun alții despre noi; cele molcome, spuse cu blândețe și căldură și cele ghidușe, cu tot soiul de pățănii; poveștile personale, depre angoase și anxietăți, care te zguduie întâi, apoi te vindecă; cele cu zvâc, despre lucrurile care ne irită, dar care produc o schimbare, oricât de mică ar fi ea. Pentru că oriunde în jurul nostru e poveste.
