La câtiva pași de toată zarva de la Muncii sunt niște locuri copleșitor de frumoase zilele astea. Aș începe cu magnolia de pe Alexandru Magatti, la fel de spectaculoasă și bogată ca magnolia de pe Mahatma Gandhi, dar mult mai puțin cunoscută. Apoi, cum treci bulevardul, încep străzile cu magnolii, Cerceluș-Diligenței-Levănțicii.
E incredibil spectacolul de culoare de zilele astea, în fiecare curte-i o magnolie ( e chiar și una galbenă) și pentru mine, cam o săptămână pe an, ăsta e ce mai mai frumos loc din oraș. Tare vă recomand o plimbare zilele astea, în curând se scutură magnoliile. Dacă aveți noroc, poate vă întâlniți cu motanul Bilă, smecherul ăsta portocoliu e atracția cartierului și ieri să făcuse coadă la pozele cu Bilă. Oricum, străduțele nu-s ticsite doar cu magnolii, ci și cu pisici.
Așa, #hartamagnoliilor e aici bit.ly/HartaMagnolii, dar dacă ajungeți pe străzile astea din Dristor, plimbați-vă fără repere, locul ar fi trebui să fie o inimă uriașă, mov, n-am avut cum să trec toate magnoliile pe listă. Sunt multe, multe. V-am mai spus că e mi se pare cel mai colorat și frumos loc din București zilele astea? Și e o vizită scurtă, dacă vă țin adidașii, treceți și prin Vatra Luminoasă.
Beau cam multă cafea, alerg după curcubeie și magnolii, fac baloane din săpun în ploaie și sar în băltoace. Îmi plac traseele de munte și cuvântul „ariceală”, un pahar de vin la pachet cu satisfacția lucrului bine făcut, moliciunea pernelor și-o carte în brațe, râsetele zgomotoase și salata de vinete. Dar cel și cel mai tare-mi plac poveștile: pe care ni le spunem nerostit despre noi înșine și cele foarte diferite, pe care le spun alții despre noi; cele molcome, spuse cu blândețe și căldură și cele ghidușe, cu tot soiul de pățănii; poveștile personale, depre angoase și anxietăți, care te zguduie întâi, apoi te vindecă; cele cu zvâc, despre lucrurile care ne irită, dar care produc o schimbare, oricât de mică ar fi ea. Pentru că oriunde în jurul nostru e poveste.
