Am găsit ce cred eu a fi cea mai bogată magnolie, cea mai încărcată pe care am văzut-o. Dar să vă povestesc (bineînțeles) ce gând mi-a trecut mie azi, când m-am așezat pe-o bordură, că ploua cu petalii de magnolie și azi a fost primul moment când mi-am tras și eu sufletul sezonul ăsta. Eu știu că nu trebuie nimic, că magnoleala înseamnă bucurie, nu alergătură, dar mă înceracă și un soi de responsabilitate, că atât de puțină primăvară și atât de multe magnolii și eu iar n-am apucat nici să vâd câte mi-aș fi dorit, nici să scriu cât mi-aș fi propus.
Dar m-am hodinit azi sub magonolie și m-am bucurat așa, pur și simplu, cu o cafea din care jumate am vărsat pe mine, dar nici nu contează, cădeau petale de magnolii și-a fost minunat. Și mi-a trecut mie așa o idee, în timp ce cugetam că parcă prea am gonit iară și anul ăsta și m-am îndepărtat puțin de ce contează, să-mi dau voie să mă pierd fără un plan precis, că nu e de bifat nimic, e de explorat și de relaxat.
Gândul a fost altul, că parcă nu am făcut dreptate magnoliilor fucisa.
Banalizăm cumva frumosul, când avem din plin. Pentru că am avut un sezon intens, parcă cel mai înfloritor de până acum, am admirat mai mult magnoliile-vedetă, cele roz pal cu flori cât o salată, și le-am cam ignorat pe cele fucsia, puțin mai leneșe. Acuma, că au înverzit copacii, a înflorit și liliacul, a înflorit și glicina, zarzării miros amețitor și grădinile-s pline de lalele, înfloresc și magnoliile galben-soare, le iubim pentru că-s rare, dar parcă nu ni se mai par așa spectaculoase magnoliile fucisa.
Am găsit azi din întâmplare magnolia asta care merită o postare separate, dar oricum a fost ceva cu ziua asta, că m-am întors și cu vreo 20 de inimi-pin nou-nouțe, și cu poveste care m-a topit, și cu energie să-mi ajungă.
Toarnă cu ploaie fix acuma, când scriu mesajul ăsta, și mă gândesc ce norocoasă am fost că am apucat să văd magnolia asta gârbovită de prea multe flori, că sigur dimineață sunt maim ult pe trotuar.
Mai ține sezonul puțin, dar și azi dacă s-ar încheia, eu-s fericită pentru tot ce ne-au dăruit magnoliile anul ăsta. Să vă bucurați de frumos !
Beau cam multă cafea, alerg după curcubeie și magnolii, fac baloane din săpun în ploaie și sar în băltoace. Îmi plac traseele de munte și cuvântul „ariceală”, un pahar de vin la pachet cu satisfacția lucrului bine făcut, moliciunea pernelor și-o carte în brațe, râsetele zgomotoase și salata de vinete. Dar cel și cel mai tare-mi plac poveștile: pe care ni le spunem nerostit despre noi înșine și cele foarte diferite, pe care le spun alții despre noi; cele molcome, spuse cu blândețe și căldură și cele ghidușe, cu tot soiul de pățănii; poveștile personale, depre angoase și anxietăți, care te zguduie întâi, apoi te vindecă; cele cu zvâc, despre lucrurile care ne irită, dar care produc o schimbare, oricât de mică ar fi ea. Pentru că oriunde în jurul nostru e poveste.
