E învăluit orașul în petale de magnolii și eu cred că mai frumos de atât n-arată Bucureștiul nicicând, e cea mai bună perioadă a lui. Trio-ul celebru Levănțicii-Cerceluș-Diligenței spui că-i o carte poștală sau vreo ilustrație dintr-o carte de povești. Dar e la noi în oraș. Încep să se scuture magnoliile peste tot cartierul, de nici nu-ți mai dai seama unde se termină acoperișul și care-i copacul, unde începe trotuarul și unde se termină mașina. Iar altele abia au început să înflorească.
Când am început harta, am pus un singur pin aici, că-s magnolii aproape la fiecare casă și-am zis să n-o aglomerez. Un singur pin-inimă pentru zeci, dacă nu sute de magnolii, că-s ticsite și străduțele dimprejur, și Cogâlnic, și Miletin, și Voroneț, și Rodiei. La câțiva pași de bulevard (pe număratelea, nu-s mai mult de 100), lângă toată forfota și agitația de la Muncii (sau poți să cobori la Amazoanei) se află ceea ce pentru mine, trei săptămâni pe an, e cea mai frumoasă zonă din București.
Și dacă traversezi bulevardul, există o magnolia uriașă, mai înaltă decât o casă. Și despre această magnolie aș vrea să vă povestesc, că are magia felul ei rotund să se întâmple.
A fost printre primele pe care le-am descoperit întâmplător, în primul an de Hartă. Știam de magnoliile de pe Ghandi, din Parcul Circului, de la Grădința Magnolia, de la Ambasada Ungariei, de pe Dumbrava Roșie. Dar despre această magnolie n-aveam nicio idee, eu căutăm un magazin că mi-era sete și-mi aduc aminte și acuma mirarea și bucuria când am zărit-o. Am vizitat-o în fiecare an, în toate etapele ei. Acum patru ani scriam despre ea că pentru mine e magnolia-metaforă, pentru că e mai spectaculoasă decât cele celebre, unde se face pelerinaj, și ne arată că frumosul e oriunde, doar să fim atenți.
Acum trei ani, m-am dus să o vizitez când era în plină floare și am celebrat acolo, cu ea, că Harta mai avea puțin și împlinea 1000 de inimi-mi pin. În 2024 am pozat-o pe ploaie și mi s-a părut magică. Am o poză de anul trecut cu ea când era mai mult pe asfalt decît în copac și învăluia roțile de mașini. Era iar tare frumos cadrul ăla, când și-a lăsat toate petalele pe jos, ultimul act din spectacol înainte să-și ia rămas-bun până primăvara care vine.
Așadar mi-e dragă magnolia asta, îmi sunt toate, dar eu și dodoloața asta avem și o legătură personală. Cu atât mai mare mi-a fost fericirea când am avut șansa asta nemaipomenită să îi aflu povestea. Pentru că magia se întâmplă rotund și cu sens, Dana, cea care a plantat magnolia, e pe grupul de Facebook, cel cu Harta Magnoliilor.
Și așa am aflat că sunt mai bine de 20 de ani, când în drum spre părinții care locuiau la Mediaș, Dana a oprit la un magazin de flori de pe marginea șoselei, la Râmnicu Vâlcea. De acolo a cumpărat 2 magnolii, în ghivece, avea fiecare nu mai mult de 40 de cm înălțime. Una pentru casa din Magatti și una pentru casa părintească de la Mediaș.
“Mama a primit cu multă bucurie darul de la noi, iar cu cealaltă ne-am întors la București. Curtea casei din Magatti este f mică, dar si magnolia era mică. Nu am plantat-o în grădinuța din spatele casei pentru că era prea multă umbră acolo, așa că i-am făcut un loc în fața casei în stratul de pământ de doar 40 de cm. Deși avea loc puțin s-a dezvoltat sfidând acest lucru si a ajuns așa cum o vedem după mai bine de 20 de ani. Ne-am bucurat de ea an de an, dar nu ne-am imaginat vreodată că va ajunge atât de uriașă.
Provocarea a fost când am refăcut gardul din fața casei, moment când constructorul a propus să tăiem una dintre crengile pt a face gardul nou. Bineînțeles că nu am acceptat și gardul este “personalizat” în dreptul acelei crengi! Și magnolia se simte recunoscătoare și ne bucură în continuare an de an. O vizităm cu drag în fiecare primăvară”, povestește Dana, căreia îi mulțumesc cât toate inimile-pin pentru că a împărtășit cu noi și povestea, și magnolia.
Ah, și iară mi se pare că magia se ascunde în coincidențe, pentru că există din acest an și Harta Magnoliilor în Mediaș.
Harta e despre culoare și frumos mai mult decât despre flori sezoniere. Și sunt atât, atât de recunoscătoare pentru că Harta și voi toți îmi reamintiți, în fiecare primăvară, că frumosul stă mai mult în oameni decât în flori. Și e tare, tare mult frumos în jur, chiar și atunci când vremurile nu sunt cele mai bune.
Beau cam multă cafea, alerg după curcubeie și magnolii, fac baloane din săpun în ploaie și sar în băltoace. Îmi plac traseele de munte și cuvântul „ariceală”, un pahar de vin la pachet cu satisfacția lucrului bine făcut, moliciunea pernelor și-o carte în brațe, râsetele zgomotoase și salata de vinete. Dar cel și cel mai tare-mi plac poveștile: pe care ni le spunem nerostit despre noi înșine și cele foarte diferite, pe care le spun alții despre noi; cele molcome, spuse cu blândețe și căldură și cele ghidușe, cu tot soiul de pățănii; poveștile personale, depre angoase și anxietăți, care te zguduie întâi, apoi te vindecă; cele cu zvâc, despre lucrurile care ne irită, dar care produc o schimbare, oricât de mică ar fi ea. Pentru că oriunde în jurul nostru e poveste.
