Mi-aș face un borcan în care să pun un leu de fiecare dată când spun sau scriu (acum nu se pune) cuvântul “frumos/frumoasă”. Sau copleșitor. Dar nu există un borcan suficient de mare (poate o cisterna?) și pe mine chiar m-a copleșit frumosul.
Aș fi vrut să ajung și-n Parcul Morarilor, și-n Cotroceni, și pe Vatra Luminoasă. Și magnolia uriasă de pe Alexandru Magatti ce o face? N-am apucat să o văd primăvara asta. Mi-e dor și de magnolia de pe Dogarilor, de care tot spun că e cea mai subestimată magnolie din oraș.M-am organizat cu liste, trasee, intinerarii și o listă cu toate listele.
Dar cum era meu așa semi-îmbufnată când mi-am dat seama că n-o să bifez jumătate de listă, mi-am tras o scaltoalcă metaforică și mi-am amintit că Harta Magnoliilor nu e o goană, e o joacă. Și mi-am dat din nou voie să mă rătăcesc, chiar dacă am ajuns în același loc. Așa s-a nimerit! Am mângâiat pisci – apropo, dacă vedeți o mâță cheală pe Docenților, să știți că până azi era albă, dar tot părul e pe hainele mele.
Pe Aleea Alexandru e festival, sunt cred printre cele mai înalte magnolii pe care le știu eu. Cred că și-n alți ani am fost copleșită de …frumos și de culoare, încât n-am remarcat toate magnoliile de pe stradă. La Arcul de Triumf avem magnolii noi și mie mi se pare, așa, o metaforă pentru Bucureștiul magnolofic cum se vede arcul printre stelatte roz.
Magnolia yulan de pe Delavrancea, cea care umbrește cel mai frumos balcon din București, e în plină floare, anul trecut a fost cam sfioasă și nu a înflorit prea mult spre stradă. Sub ea e o cafenea acum, cred și sper că se bucură toată lumea de ea, cafeaua sub magnolii e oricum mai bună.
Am ajuns în zonă din străduță-n străduță, fără un plan precis, că există un timp potrivit pentru orice. Dar pe Docenților, pe Delavrancea, Popa Savu, cam toate străzile care împrejmuiesc magnolia celebră e spectacol de culoare. Și pentru mine cel mai bun lucru a fost că m-am întâlnit cu cineva la magnoleală și mi-a confirmat că Harta e despre frumos. Ce nu știe însă e că mi-a amintit că frumosul e dat de oameni mai mult decât de flori.
Beau cam multă cafea, alerg după curcubeie și magnolii, fac baloane din săpun în ploaie și sar în băltoace. Îmi plac traseele de munte și cuvântul „ariceală”, un pahar de vin la pachet cu satisfacția lucrului bine făcut, moliciunea pernelor și-o carte în brațe, râsetele zgomotoase și salata de vinete. Dar cel și cel mai tare-mi plac poveștile: pe care ni le spunem nerostit despre noi înșine și cele foarte diferite, pe care le spun alții despre noi; cele molcome, spuse cu blândețe și căldură și cele ghidușe, cu tot soiul de pățănii; poveștile personale, depre angoase și anxietăți, care te zguduie întâi, apoi te vindecă; cele cu zvâc, despre lucrurile care ne irită, dar care produc o schimbare, oricât de mică ar fi ea. Pentru că oriunde în jurul nostru e poveste.
