Am cutreierat duminică fără o direcție anume, și prin spatele Primăriei S1 unde-s colorate străzile în roz-pudră și fucsia, și în zona Kiseleff, și prin Domenii. M-am bucurat de cum se vede Arcul de Triumf printre petale de magnolie, parcă spune că uite, orașul ăsta are cel puțin 1280 de magnolii, 1280 de inimi-pin și motive de bucurie.
Tot zic că harta nu este despre flori sezoniere, e despre oameni, povești și comunități, despre un strop de bucurie într-o vreme în care avem nevoie de motive de bucurie mai mult ca oricând. Se ascunde magia uneori în coincidențe și povești, se întâmplă rotund și nu prea a trecut zi săptămâna trecută să nu mă minunez și să mă bucur de oamenii pe care Harta i-a adunat laolaltă.
Joi dimineață am ajuns iară pe la Drept, a multa oară anul ăsta, că-i în drum spre birou și cafeaua-i mai bună sub magnolii. Am aflat cum se numesc pisicile care viețuiesc acolo, Norocel – cea neagră și Restanță, cotoiul portocaliu. Mi-a povestit despre ele o fată în palton roz, care se admira cu multă gingășie și florile, și pisicile și care se bucura așa, pur simplu, sub magnolie. Am regăsit-o pe fată în comentarii aici, cu aceeași bucurie cu care am întâlnit-o joi. Și atât, atât de frumos mi s-a părut că astăzi se va plimba cu mama, prin Cotroceni, să admire magnoliile și să-și facă amintiri care o să țină mult după ce o să scuture rozul.
Sau domnul care a plantat magnolia de pe Dogarilor, despre care am povestit că-i o magnolie-metaforă, în mijlocul trotuarului, probabil cea mai subestimată magnolie din oraș. A povestit mai devreme domnul cum a platat magnolia în urmă cu 9 ani, a toaletat-o să n-o ciufulească trecătorii și a crescut mai mult pe verticală, o minunăție. Se vede că-i tare îndrăgită și eu m-am bucurat mult să îi aflu povestea.
Fata care a venit din Iași să viziteze magnolii și-a scris cu atâta duioșie că nu vrea să alerge de la una la alta, vrea doar să se bucure. Și ăsta-i fix scopul Hărții, să fie bucurie și reper, nu alergătură și bifat flori, ca pe un obiectiv.
Sau doamna de pe Pangratti care mi-a scris despre mica ei magnolie albă, o mică bijuterie, pe care chiar am fotografit-o într-o dimineață la început de săptămână. E multă duioșie și acolo, și-o lecție de răbdare, și una de bunătate.
Ce voiam să vă spun? Este, așadar, plin orașul de magnolii, Bucureștii Noi, Vatra Luminoasă, Domenii, Dorobanți, Floreasca, Cotroceni, Berceni sau Drumul Taberei, tot Bucureștiul e plin de mov, alb și roz. Și de povești. Las aici doar câteva fotografii de duminică, și vremea posacă e bună de plimbat, descoperit și minunat.
Ne mai bucurăm de magnolii câteva zile, înainte să le scuture ploaia și să facă loc glicinei, florilor de cais, de cireș japonez sau mirosului de tei în ploaie. Plimbări magnolifice să aveți!
Beau cam multă cafea, alerg după curcubeie și magnolii, fac baloane din săpun în ploaie și sar în băltoace. Îmi plac traseele de munte și cuvântul „ariceală”, un pahar de vin la pachet cu satisfacția lucrului bine făcut, moliciunea pernelor și-o carte în brațe, râsetele zgomotoase și salata de vinete. Dar cel și cel mai tare-mi plac poveștile: pe care ni le spunem nerostit despre noi înșine și cele foarte diferite, pe care le spun alții despre noi; cele molcome, spuse cu blândețe și căldură și cele ghidușe, cu tot soiul de pățănii; poveștile personale, depre angoase și anxietăți, care te zguduie întâi, apoi te vindecă; cele cu zvâc, despre lucrurile care ne irită, dar care produc o schimbare, oricât de mică ar fi ea. Pentru că oriunde în jurul nostru e poveste.
